Paza bună trece primejdia rea. Eu aş spune chiar mai mult, că paza bună previne primejdia rea. E mult mai înţelept să previi decât să „tratezi“. Sistemele antiefracţie sunt cea mai bună soluţie în acest sens.
Una dintre cele mai rele primejdii, pentru un proprietar, este intrarea prin efracţie. Şi să-ţi fie afectată proprietatea de un incendiu este fără îndoială rău, dar e ceva mai suportabil decât să constaţi că un necunoscut a intrat în casa ta, a căutat prin dulapul cu lenjerie intimă şi în cel cu pantofi până a găsit ceasul de marcă pe care îl voia. Afară de prejudiciu, ai şi sentimentul că ai fost, cumva, violat, şi chiar poţi rămâne cu teama că nenorocirea se poate repeta.
Toate acestea pot fi prevenite prin montarea unui sistem antiefracţie. E ca şi cum v-aţi angaja un paznic, dar nu unul care moţăie când dumneavoastră vă închipuiţi că vă supraveghează proprietatea, ci unul extrem de agil, neobosit 24 de ore din 24.
Un astfel de paznic nu poate fi decât electronic, iar pentru alegerea lui trebuie să consultaţi neapărat o firmă de specialitate. Înainte de asta, trebuie să ştiţi ce doriţi şi, mai ales, ce vă permiteţi să cumpăraţi. Opţiunile sunt nenumărate atât în ceea ce priveşte configurarea sistemului de securitate, cât şi calitatea lui. Dumneavoastră începeţi prin a stabili suma de bani disponibilă şi beneficiile pe care vreţi să le obţineţi cheltuind-o. Noi vă spunem acum câteva lucruri pe care trebuie să le cunoaşteţi, înainte de a face comanda.
Întâi, trebuie să ştiţi că un sistem complet de securitate conţine, pe lângă componenta antiefracţie, şi una ce alertează în cazul în care detectează o scurgere de gaze sau un început de incendiu. În felul acesta, protejarea bunurilor şi a persoanelor este deplină, iar un avantaj, deloc neimportant, este diminuarea primei de asigurare.
Sistemul antiefracţie este compus, în principal, dintr-o centrală, la care se leagă o multitudine de senzori. Configurarea centralei se face în funcţie de numărul de zone pe care vreţi să le acoperiţi, dar şi de resursele financiare de care dispuneţi. De pildă, puteţi opta „doar“ pentru o centrală standard, care-şi face treaba aşa cum i-aţi comandat iniţial, sau puteţi alege una mult mai inteligentă, prevăzută cu un soft în care mulţi dintre parametri sunt reglabili (în plus, folosindu-vă de codul dumneavoastră de securitate, puteţi intra „în dialog“ cu ea prin internet dacă vă aflaţi în cu totul altă locaţie).
„Membrii“ sistemului de securitate
Intruşii (dar şi fumul şi gazul, dacă optaţi pentru un sistem complet) sunt detectaţi de senzori. Datele lor sunt comunicate centralei, care alarmează imediat (prin semnal sonor, telefon la firma de pază şi apel sau SMS la proprietar).
Altă deosebire între centrale este dată de capacitatea lor de a controla diferit anumite zone. Unele nu permit lucrul pe „parohii“. Alte sisteme, numite „partiţionabile“, sunt compuse dintr-o seamă de subsisteme ce se comportă ca unele independente. Acestea sunt cele mai recomandate (fiindcă permit alarmări locale) şi, fireşte, şi cele mai scumpe. Toate sistemele, însă, au alarmare perimetrală, care funcţionează chiar şi când celelalte zone au fost deconectate, ceea ce vă permite să vă mişcaţi prin casă şi curte fără a fi „fluieraţi“ de propriul sistem de securitate.
Optaţi pentru partiţionabile!
Sistemele partiţionabile au capacitatea de a trata diferit zonele proprietăţii dumneavoastră. De pildă, dacă e seară şi vă retrageţi la etaj, unde sunt dormitoarele, puteţi dezactiva alarma pentru acel nivel şi, concomitent, o puteţi porni pe cea care se ocupă de parter.
În ceea ce priveşte senzorii, aceştia sunt de mai multe feluri. Prima „baricadă“ împotriva hoţilor o reprezintă senzorii de exterior, ce „au în grijă“ spaţiul cuprins între poarta de intrare şi clădire. A doua „sentinelă“ este formată din senzorii magnetici, care monitorizează uşile de acces în clădire. Altă zonă sensibilă a casei – ferestrele – este supravegheată cu ajutorul senzorilor de geam spart. Dacă se trece de unul dintre aceştia, următorul senzor „inflamat“ va fi cel care detectează prezenţa în spaţiul interior al clădirii „arondat“ lui. Armarea şi dezarmarea sistemului se pot face prin telecomandă sau prin introducerea unui cod de la o tastatură. Senzorii pot fi legaţi la centrală prin circuite electrice sau pot funcţiona wireless. În cazul în care sistemul „miroase“ un pericol cert, trece la alarmare. Aceasta se poate face local (cu ajutorul unei sirene), prin linie telefonică fixă (cu legătură la dispeceratul de pază sau/şi la client, sau pe un terminal mobil – sub formă de SMS).
